Articol din "Придунайские вести"

Pentru a citi articolul, daţi click pe imagine

COMENTARIU (mai puţin literar...)

Nu ştiu dacă merită acest "articol" al tovarăşului S. I. Nikolaev o replică. Însă, cu siguranţă avem la adresa domniei sale nişte obiecţii.

În primul rând, avem o mare problemă cu libertatea de exprimare pe meleagurile noastre. "Pridunaiskie Vesti" a fost şi (probabil) va fi un mijloc de manipulare şi dezinformare a populaţiei, reprezentând în permanenţă doar punctul de vedere al autorităţilor raionale, şi tot mai rar opiniile separate ale cititorilor. Mi se pare anormal, atâta timp cât este redactat sub dictatura şefilor, deşi ziarul este finanţat din bani publici (deci şi din impozitele noastre!).

Evident, în lipsa presei locale independente, cu orice ocazie, am profitat de apariţia pe la noi a jurnaliştilor din afara raionului. Mai rar, dar au ajuns şi pe aici reporteri de la diverse canale TV, indiferent dacă sunt din Ucraina sau nu. Este normal să-mi exprim gândurile în public, fiindcă sunt om liber, cetăţean al Ucrainei, care la rândul ei pretinde că este o ţară democrată. 

Reporterul de la TV Inter, Andrei Ţaplienko, este un ziarist de carieră, o personalitate în mass-media din Ucraina, care a efectuat reportaje din nucleul mai multor teatre de operaţiuni militare din lume. Probabil nu întâmplător anume lui i-a fost încredinţat subiectul dublei cetăţenii, editat de canalul Inter.

Am dat câteva declaraţii şi la acest capitol, evident. Însă, datorită faptului că fenomenul redobândirii cetăţeniei române în sudul Basarabiei (regiunea Odesa) nu are o asemenea amploare ca în Republica Moldova sau regiunea Cernăuţi, jurnaliştii au considerat că este important să atragă atenţia asupra respectării drepturilor noastre cetăţeneşti, de reprezentanţi ai unei minorităţi naţionale din Ucraina.

Am profitat de ocazie şi am declarat nişte chestii reale, care s-au întâmplat. Să le luăm pe rând:

1. Dreptul la identitatea naţională

În anul 2001 eram student la Bucureşti. În luna decembrie s-a întâmplat să fie organizat recensământul populaţiei din Ucraina. Chiar dacă s-a petrecut cu mari încălcări ale legislaţiei, a ajuns, într-un final, şi la Utkonosovka. Tatăl meu, profesorul-pensionar Simion Popescu, a declarat domnişoarei-anchetator componenţa familiei. Când domnişoara a închis mapa şi se pregătea să plece, tata a oprit-o, întrebând-o: "Da' nu mă întrebaţi, conform legii, de ce naţionalitate mă declar?" Răspunsul a fost mai mult decât şocant: "Mmm, de la primărie ni s-a spus să trecem tot satul de naţionalitate moldovenească!". La care tata a insistat să-l treacă, în scris (procedură care se efectua cu creionul!!!) atât pe el, cât şi toată familia (6 persoane) de naţionalitate română, bazându-se, normal, pe unitatea lingvistică a moldovenilor şi românilor, şi pe dreptul constituţional la autoidentificare naţională. Anchetatoarea i-a îndeplinit dorinţa, trecând toată familia de pe strada Şcolii nr.7 de naţionalitate română, după care a urmat replica: "Simion Afanasievici, da' dumneavoastră chiar credeţi că ei (primăria, probabil) nu vă vor schimba la loc naţionalitatea în "moldovenească" ?!" ...

2. Monitorizarea respăctării drepturilor minorităţii naţionale

Această poveste este una mai veche. În data de 25 Mai 2008 a avut loc vizita comisiei mixte ucraneano-române de monitorizare a drepturilor minorităţii române în Ucraina (şi respectiv, ale minorităţii ucrainene din România). De către Ministerul Afacerilor Externe a Ucrainei pentru monitorizare au fost propuse 2 localităţi din regiunea Odesa, în care (în mod normal) locuiesc etnici români. Aceste localităţi au fost: Novosiolovka (raionul Sărata) şi Utkonosovka (raionul Ismail). Ministerul Afacerilor Externe român a propus, conform protocolului bilateral, alte trei localităţi: Oziornoe (raionul Ismail), Plavni şi Novoseliskoe (raionul Reni). În total, în etapa a III-ea a monitorizării, care urma să se desfăşoare în regiunea Odesa şi judeţul Tulcea (România), erau planificate pentru monitorizare 5 localităţi compact populate de etnici ucraineni din judeţul transfrontalier Tulcea, şi respectiv - cele 5 sate mai sus menţionate, compact populate cu etnici români din regiunea Odesa. Menţionăm faptul că înţelegerea bilaterală avea în vedere minoritatea română din Ucraina, şi nu cea "moldovenească", partea ucraineană înaintând expres candidatura localităţilor cu populaţie română.

Când s-a ajuns la Novosiolovka, raionul Sărata (24 Mai 2008), primarul satului a anunţat comisia că nu are niciun sătean de naţionalitate română, că ei sunt cu toţii moldoveni, vorbesc ba română, ba moldovenească, ba basarabeana, etc. La care delegaţia ucraineană a comisiei s-a ridicat - că, dacă tot nu sunt români aici, nu mai au ce căuta cu monitorizarea nici ei, nici delegaţia din România!!! Şi asta, repet, după ce tot delegaţia ucraineană a fost cea care a propus localitatea pentru monitorizare!!!

Acelaş scenariu s-a dorit să se respecte şi pentru Utkonosovka.

Aici, la şedinţa din foaierul casei de cultură, tovarăşul primar Dumitru Oprea, "prelucrat" în prealabil de către autorităţi, a declarat, conform dreptului la identitate naţională prevăzut în constituţia Ucrainei, că dumnealui este de naţionalitate moldovean, că nu cunoaşte limba română şi vorbeşte moldoveneasca, după care a mai spus ceva: din 25 de deputaţi ai consiliului sătesc 24 sunt de naţionalitate moldoveni şi 1 - ucrainean. Plus la aceasta, că în sat au trăit doar doi cetăţeni de naţionalitate română: unul a decedat, iar al doilea a plecat în România (referindu-se, evident la cei doi care erau cetăţeni ai României, se pare că un moş Vasile Şchiopu, decedat, şi Costică Finiti, şi nu la cetăţeni ucraineni de naţionalitate română). Evident, primarul a fost huiduit de o bună parte de consătenii prezenţi în sală, mai ales când a declarat că nu cunoaşte limba română şi vorbeşte moldoveneasca, asta după ce în perioada 1988-1993 a fost student la facultatea de istorie în Chişinău...

Autorul al acestei povestiri, fiind prezent în sală, dar şi consilier (deputat) în consiliul sătesc (printre cei 24 de moldoveni, probabil), plus la acestea fondator şi preşedinte al Asociaţiei naţional-culturale a românilor din regiunea Odesa "Basarabia" (înfiinţată în 2006), am avut de replicat un amănunt, important pentru demnitatea mea de cetăţean, în primul rând. Am declarat comisiei că tovarăşul primar nu avea de unde să se pronunţe asupra naţionalităţii mele, deoarece nu m-a întrebat de aşa ceva. Atunci a început circul (la orele 11 ziua), care a durat până pe la orele 18.

Am declarat că mă consider de naţionalitate român, astfel cum a declarat şi tatăl meu la recensământul din 2001, şi cum am scris cu mâna mea în autobiografia depusă la dosar în 2006 (şi care între timp a dispărut din arhiva primăriei), când am candidat la postul de deputat (consilier) în consiliul local. Dreptul de a mă considera de naţionalitate român este, la fel cu dreptul tovarăşului primar de a se declara moldovean, scris în constituţia statului european Ucraina.

Având asupra mea mai multe acte ale bunicilor şi părinţilor, mi-am explicat nedumerirea de unde din bunica mea (care are certificat de naştere eliberat în 1926 de autorităţile române, apartenenţa etnică pe atunci nu se menţiona în actele de naştere) şi bunicul (duplicat al certificatului de naştere, eliberat de URSS), care la capitolul "naţionalitate" avea trecut " - ", a apărut Mama, de naţionalitate moldoveancă?!

Adică:  "român"  +  " - "  =  "moldovean" ?!

Au urmat vreo 6-7 ore de dezbateri, în care mi-am apărat dreptul meu personal la identitate naţională. Nu m-am pronunţat de ce naţionalitate se consideră consătenii mei, nici că ar fi moldoveni, nici că sunt români, întrucât e dreptul lor constituţional de a se considera de o naţionalitate sau alta.

Declaraţiilor mele s-a alăturat şi tata, pronunţându-se asupra istoriei cu recensământul, descrisă mai sus.

Autorităţile locale, puse în situaţie aiurea, din care reiese că au cam falsificat rezultatele recensământului populaţiei din Ucraina, şi nu doresc să-mi aprobe cel puţin declaraţia mea de autoidentificare naţională - a ieşit scandal de ordin local, de la care s-a trecut la unul internaţional. Şedinţa comisiei mixte ucraineano-române a fost întrereptă, iar a doua zi la Ismail s-a decis că monitorizarea va fi reluată când oamenii vor fi liberi să-şi afirme identitatea.

Evident, şefii de la raion, inclusiv tovarăşul Nikolaev, dar şi primarul nostru - tovarăşul Oprea, au avut multe cucuie, şi încă mai au şi acum din cauza că "s-a găsit un oarecare Popescu, să nu tacă"... Evident, după toate acestea, aş fi o "persona nongrata" pentru toţi cei cărora nu le-a ieşit atunci, în 2008, scenariul pe care-l pusese la cale.

3. Drepturi egale

Referitor la declaraţiile tovarăşului Nikolaev, din care rezultă cât de mult ţine scumpa noastră administraţie raională la egalitatea în drepturi între toate naţionalităţile din raionul Ismail i-aş aminti că:

- la capitolul cultură - la Centrul regional pentru culturile naţionale din Ismail (Областной Центр Национальных Культуры в г. Измаил), inspectat de acea comisie mixtă ucraineano-română în 2008 - s-a constatat că: din 13 angajaţi niciunul nu cunoaşte limba "moldovenească" (ca să nu mai zicem de română), deşi moldovenii din raion sunt în proporţie de 27% din populaţie;

- la capitolul învăţământ - şcolile cu predare în română (moldovenească) sunt încet, dar sigur, ucrainizate, în clasele cu predare în limba maternă lipsesc manualele şcolare, fond de carte în bibliotecă, clădirile şcolilor din aceste sate sunt dintre cele mai prăpădite, poate cu excepţia celei din Oziornoe, cadrelor didactice lise interzice (neoficial, desigur) să urmeze cursuri de perfecţionare în Republica Moldova sau România, iar atunci când reuşesc să frecventeze astfel de cursuri - nu lise echivalează în Ucraina, etc.;

- în mare măsură se încalcă Carta europeană a limbilor minorităţilor naţionale şi limbilor de circulaţie regională (cum de altfel se întâmplă în toată Ucraina). În mod normal, în baza acestei carte, la care Ucraina este parte, în ţările europene se practică "bilingvismul". Adică, în baza faptului că suntem 27% din populaţia raionului, după care mai sunt bulgarii mai mult de 20%, ar fi trebuit să avem toate inscripţiile publice în limbile ucraineană şi limba maternă (chiar dacă-i spunem "moldovenească"), proporţia de funcţionari publici vorbitori de limbă română (moldovenească) în aparatul administraţiei raionale de stat ar trebui să fie tot de 27%, etc.;

- nu avem acces la presa locală în limba română (moldovenească), autorităţile refuzând chiar şi redeschiderea paginii lunare "Luceafărul", care se edita în "Pridunaiskie Vesti" până prin 2004. Publicaţia "Luceafărul" editată la Odesa de asociaţia moldovenilor a tovarăşului Anatol Fetescu conţine 80% de informaţie copiată de pe internet, adesea reprezentând un plagiat de proporţii (cum este editarea dicţionarului român-ucrainean (editat la Cernăuţi în 1964) sub denumirea de "moldo-ucrainean"). Pe prima pagină a acestui "ziar" regăsim că este editat în limba moldovenească, iar următoarele 30% din materiale sunt publicate în limba originală - ucraineană sau rusă, redactorii nemaisilindu-se să traducă aceste ştiri în limba lor maternă...

- niciunul din cele 4 sate compact populate de moldoveni (Kamâşovka, Pocrovca Nouă, Oziornoe, Utkonosovka) nu beneficiază de conducte de gaze naturale, deşi sunt dintre cele mai mari localităţi, şi mari furnizori de producţie agricolă. Altă este situaţia în satele "ne-moldovene", gazificate binişor încă din timpurile URSS sau - chiar şi după 1990, în statul independent Ucraina.

4. Mareşalul Alexandru Averescu

Cu mare dârzenie scrie tovarăşul Nikolaev despre cum cineva (poate chiar domnia sa, cine ştie?) a studiat vreodată opinia publică în raionul Ismail, referitor la memoria populaţiei privind personalitatea mareşalului Alexandru Averescu, născut în localitatea Babele, azi Oziornoe. Sincer am dubii în ce priveşte competenţele sociologice ale actualei conduceri raionale, şi dacă tot tovarăşul n-a dovedit concret cu un înscris, un studiu, aprobat de cineva, efectuat de o anumită organizaţie - consider că este o minciună ordinară.

Pentru a cunoaşte faptele vreunei figuri istorice este nevoie ca s-o studiezi, într-o oarecare măsură. În manualele actuale de istorie a Ucrainei nu se prea vorbeşte despre Averescu, întrucât nu există atât spaţiu pentru studiul istoriei Ucrainei, cât să se mai treacă şi la istoria românilor. Şi, dacă întrebi acum de careva pe vreo stradă din Ismail, indiferent dacă-i de-o naţionalitate cu Averescu sau nu - cine a fost Averescu? - nu prea cred că 10% vor fi auzit vreodată de el. Uite, însă, că tovarăşul Nicolaev e mai vechi (de gândire şi educaţie), şi ţine minte bine "cât rău i-a făcut mareşalul", chiar şi dacă îi este conaţional. Dacă se isca vreunul cu instaurarea vreunui monument lui dita-mai bulgar, rus sau ucrainean - tovarăşul Nicolaev aplauda stând în picioare şi strigând "Ещё!!!"

"Тяжелый оккупационный режим", "instalat" după 1918 mi se pare foaie verde faţă de marea înfometare a ucrainenilor din 1932-33, care a avut loc în stânga Nistrului. Şi, sincer, mă bucur pentru populaţia Basarabiei, căreia i-a fost amânat genocidul cu 14 ani, deşi n-a fost cruţată nici în 1947. Poate din cauza acestui regim greu de suportat fugeau ucrainenii din RSS Ucraineană în 1932-33, trecând în Basarabia Nistrul înnot, pentru a scăpa de teroarea stalinistă?!

5. Starea lăcaşelor de cultură şi învăţământ

În acelaş "articol" plângăreţ, în care se vede foarte nedreptăţit, tovarăşul Nicolaev zice că pe nedrept au fost difuzate imaginile video din casa de cultură a satului Oziornoe (Babele). Că uite, nene, acolo se desfăşoară lucrările de renovare a clădirii! Atenţie: dumnealui nu spune de cât timp rămâne această localitate fără casă de cultură şi implicit fără activităţi culturale, având o pupulaţie de peste 5.000 de oameni, în majoritate covârşitoare românofoni?! Poate mă corectează cineva, însă am impresia că de vreo 8-9 ani casa de cultură de la Babele este impracticabilă...

Tot aici ar fi de reproşat conducerii raionale şi starea deplorabilă a şcolilor din satele "moldoveneşti". În Hagi-Curda (Kamâşovka) şcoala se construieşte de peste 20 de ani, în Pocrovca Noua la fel e jale mare, la Utkonosovka clădirea principală datează din anii 60 ai secolului trecut şi necesită reparaţii urgente, nemaivorbind de clădirea veche a şcolii. Aceasta datează cu aproximaţie din perioada interbelică, fiind construită în mai multe etape, în mare parte neavând fundaţie. Nivelul podelelor este cu 50 cm mai jos decât nivelul terenului din curtea şcolii, în încăperi persistă mirosul de mucegai, clasele sunt slab iluminate - şi astea toate după ce administraţia raională a efectuat, în toamna 2009 reparaţie capitală!

Însă, nu se pomeneşte nicăieri, Doamne fereşte, despre faptul că aici clasele primare n-au călcat între anii 2000-2009. Recent, pereţii care desfac (la propriu) construcţia au fost acoperiţi cu materiale pentru o reparaţie aşa-zisă "cosmetică". Ca pentru moldoveni.

Puţină lume, însă, ştie că motivele alocării banilor pentru reparaţia acestei şcoli vechi din Utkonosovka sunt strict legate cu monitorizarea drepturilor minorităţii naţionale din 2008, când la insistenţa mea personală, delegaţiile ucraineană şi română ale comisiei au trecut pragul acestei încăperi, în care se află şi unica sală de sport din sat - cea a şcolii. Se zvoneşte că monitorizarea va fi reluată în 2010, din care motiv şi comisia mixtă va reveni la Utkonosovka... Astfel, în an de criză economică mondială s-a refăcut, cât-de-cât, clădirea veche a şcolii, unde acum şi-au reînceput activitatea clasele primare. Normal, acum administraţia (şi - mai ales unii "inşi") îşi asumă merite la acest capitol, că uite, deci - v-am reparat şcoala, ce mai vreţi?!

6. Ansamblul folcloric "Dor Basarabean"

Acelaş tovarăş Nikolaev s-a grăbit să anunţe cititorilor "PV" că ansamblul s-ar numi "народный оркестр молдавской музыки"... În primul rând, în actele de înregistrare ale orchestrei "Dor Basarabean" figurează denumirea "Народный аматорский коллектив Оркестр народной музыки "Дор Басарабян". În anul 2002, când lua fiinţă oficial orchestra "Dor Basarabean", conducătorul artistic şi dirijorul insista să fie păstrată titulatura conform practicii din România şi Republica Moldova - "orchestra de muzică populară "...". Deşi conducerea raională intenţiona să strecoare expres "moldovenească", s-a ţinut cont de doleanţele fondatorului orchestrei şi a ansamblului "Dor Basarabean" - Viorel Popescu. Deci, şi la acest capitol tovarăşul Nikolaev a fost dezinformat.

Atenţie mare: tovarăşul precizează cât de activ este ansamblul şi că-i finanţat din bugetul raional. Este adevărat: salariul conducătorilor este alocat din bugetul raionului. Cele 15 concerte susţinute de ansamblu în 2009 au avut loc datorită autofinanţării ansamblului, precum şi datorită acoperirii cheltuielilor de transport de către diverse organizaţii din România. Mai puţin, deci, prin meritul administraţiei raionale. Mai mult - se vrea, deci, ca ansamblul să nu facă niciun pas fără voia celor de la raion, deci nici să facă abateri de la repertoriu, care în opinia tovarăşilor trebuie să fie strict moldovenesc, că nu ar avea nimic în comun cu o horă ardeleană, sărbă bănăţeană, geamparaua dobrogeană sau căluşul de pe Olt... Mai aproape de folclorul moldovenesc ar fi, în opiniile îngustate ale domniilor lor "ghopakul" sau "kazaciokul"...

7. Concluzionează tovarăşul Nikolaev

Reportajul de la TV Inter nu prea face bine şefilor de la raion. Că uite, dânşii străduiesc să împace pe toată lumea, să ne înveţe limba, istoria, mai că şi arhitectura, geografia şi folclorul dar neobrăzaţii de ziarişti de la Kiev uite câ-şi bagă şi ei nasul în moşia altora... Asemenea epitete ca "atitudinile pro-române ale unor locuitori" ... "agită situaţia socio-politică din raion" . Auzi Doamne, poate a ieşit cineva în stradă cu steaguri tricolore strigând "unire, moldoveni, bulgari, ruşi?"?! N-am auzit şi n-am văzut aşa ceva. Suntem loiali statului de cetăţenie - deci Ucrainei, tovarăşe Nikolaev. Aş ruga să daţi Dvs definiţia a ce înseamnă în opinia domniei voastre "прорумынские настроения"? Nu cumva îndrăznim să gândim şi să ne exprimăm în limba lui Eminescu, Alecsandri, Creangă, Sadoveanu, Coşbuc, Blaga, Preda, Eliade, Bacovia, Brâncuşi, Enescu, Porumbescu, Botgros, Dabija, Matcovschi, Doga, Vieru? Asta ar însemna?! Ar fi trebuit, la vremea voastră, stimaţi tovarăşi, măcar să învăţaţi a le citi numele, în limba lor maternă, de care v-aţi lăsat, pentru a ajunge mari bube de şefi, de mâna a treia. Halal de asemenea păstori. Până la urmă, pe tovarăşul Nikolaev l-a deranjat faptul că ziariştii n-au venit să-şi ia binecuvântare de la tătuca-şeful raionului, ca să le zică dânsul cui să-i ia interviu şi cui nu. Să le dicteze, şi aceştea să-şi facă şi ei conspect. Ca o veritabilă turmă.

Am impresia că Nikolaev nu s-a mai uitat la TV de câţiva ani. Pe la Kiev presa e liberă din decembrie 2004. Înţelegem că suntem mai provinciali, însă acest fapt nu este de neglijat...

8. Adevărul întotdeauna iese la suprafaţă